0261 714 458
Undeva în apropiere de centrul vechi al orașului Satu Mare, la numărul 4 de pe strada Ioan Slavici, vei fi primit cu veselie și căldură în sălașul CeNeIȘtilor. Sunt două clădiri vechi, una de la sfârșit de secol 19, cealaltă de la început de secol 20, ce au adăpostit de aproape un veac și jumătate zeci de mii se suflete de adolescenți, le-au oferit locul, timpul, oamenii care să-i ajute să ajungă oameni mari. Numele apreciatului scriitor ardelean l-a primit Colegiul Național în 1991, atunci când Liceul Industrial nr. 6 devenea Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, pentru ca în 1996, prin fuzionarea cu Școala Normală, să devină Colegiu. Schimbarea de mileniu îi aduce școlii numele actual, Colegiul Național „Ioan Slavici”, ca recunoaștere a valorii educative și culturale.
Portret de CeNeISt?! Ce e acela un CeNeISt? CeNeISt e fiecare elev, fiecare profesor și fiecare fost elev-actual profesor al Colegiului Național „Ioan Slavici” (pentru că sunt mulți cei care au dorit să se întoarcă la școala lor, ca dascăli, de această dată). Cuvântul e destul de nou, de-abia dacă va împlini trei ani, dar îl vei auzi de pe buzele tuturor, îl vei zări tipărit în fiecare săptămână în Info Slavici, buletinul informativ al colegiului, și îți va atrage atenția și în pauze, din undele radioului care ne umple de energie și ne ajută să ne amintim refrenul imnului nostru: Știm, putem, pentru că vrem / Aici cu toții CeNeIȘti suntem, / Putem și asta vom dovedi, / Lumea toată a noastră va fi!
Știi deja că avem un post de radio, un buletin informativ săptămânal și un imn (cel mai bun din județul nostru), dar lista continuă și iar continuă. Să îți spunem despre Muguri, revista în limba română care apare de mai bine de 30 de ani, despre Le printemps de l’ecriture, culegerea de creații în limba franceză care apare de peste 15 ani, în cadrul unui parteneriat cu mai multe licee din Valence, Franța, și despre English My Love, revista în limba engleză care a împlinit de curând 10 ani. Anul școlar trecut și anul acesta Muguri și English My Love au fost (și vor fi) transpuse pe hărtie profesionist, la tipografie, finanțarea venind din proiectul de reabilitare a colegiului, poiect european ce ne întinerește școala cu totul.
Consiliul elevilor al CNIS a dat în ultimii ani președinți, vicepreședinți și secretari de Consiliu Județean al Elevilor, și chiar doi vicepreședinți de Consiliu Național. Voluntarii ne sunt numeroși, și inițiază și se implică în campanii de tot felul, pe parcurul întregului an, iar EcoCeNeIȘtii au fost cel mai mare grup de sătmăreni participanți la Let’s do it, Romania! din 24 septembrie 2011. Dacă tot am adus vorba de EcoCeNeIȘti, îți spunem și că în 2005 eram primul liceu din Satu Mare care devenea Eco Școală, și că de atunci colectăm selectiv, reciclăm, economisim, refolosim, ne implicăm în campanii de protejare a mediului și câștigăm, de obicei, locul I la concursul internațional Viață pentru mediu, viață pentru om.
Primul nostru proiect Comenius, cu durata de trei ani, s-a încheiat în 2009, și ne-a lăsat moștenire The Clumsy Club, club de film și fotografie care a câștigat premiul I la faza județeană a campaniei antidrog organizată de CPECA trei ani la rând. Trupa de teatru pune în scenă cel puțin două piese pe an, atât în limba română, cât și în limba franceză, iar corul de fete Adagio, fondat în 1994, continuă să încânte publicul sătmărean, românesc și european, având numeroase colaborări cu orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti.
Ți-am povestit o mulțime, dar nu ți-am spus cât de prieteni suntem cu cartea. Și nu ne referim aici la biblioteca noastră, care are peste 30 000 de volume, ci la cei aproximativ 15-20 de participanți la fazele naționale ale olimpiadelor din fiecare an, la cei aproape 100% dintre absolvenții noștri care promovează Bacalaureatul și își continuă studiile, la numeroșii elevi de la profilurile bilingve (și nu numai) care obțin certificate Cambridge (FCE și CAE) în cadrul Centrului închis de examinare Cambridge care funcționează la CNIS de aproape doi ani, dar și la profesori, mulți dintre ei cu gradul didactic I, cinci fiind deja Doctori în diverse discipline. Și încă ceva: suntem pe primul loc în opțiunile elevilor de clasa a VIII-a din județul Satu Mare de foarte mulți ani.
Îi așteptăm cu drag în timp ce lansăm încet în lume o nouă promoție de CeNeIȘti. Vrem să descoperim și împreună cu ei că din Succesul Leilor, Ambiția Visătorilor și Inteligența Câștigătorilor rezultă Invincibilii.